Despre amenajarea functionala pentru camera copilului | New Point
iconita engleza ENGLISH
iconita ebraica EBRAICA

Despre amenajarea functionala pentru camera copilului

Camera copilului tau este poate singurul loc unde vei primi un ajutor de nadejde in privinta amenajarii. Vorbim de copiii ajunsi la varsta scolara sau adolescenti care vor sti ce isi doresc de la camera lor, cum o vor personaliza.

Primul pas este sa alegi un mobilier functional: pat, dulap si birou. Nu puteti ignora biroul pentru ca este locul unde copilul isi va petrece suficient de mult timp. Alegeti un birou care sa nu ocupe foarte mult spatiu in camera, dar care sa ii fie suficient pentru activitatile sale. Trebuie sa aiba loc pentru calculator, dar si spatiu pentru scris sau citit. E important ca zona sa fie bine iluminata, iar nuanta mobilei sa fie intr-un ton neutru, deschis care sa reflecte lumina si sa creeze o stare de bine.

Pentru a folosi spatiul intr-un mod cat mai eficient, luati in calcul, piesele multifunctionale care sa sprijine decorul per ansamblu. Etajere, rafturi suspendate, cutii pentru depozitare. In general, camerele copiilor sunt de mici dimensiuni astfel ca organizarea si amenajarea eficientizata va vor ajuta in obtinerea unui rezultat pe placul tuturor. Paturile modulare cu dulap si sertare integrate pot fi solutia optima.

Daca spatiul camerei este mic, nu aglomera incaperea cu prea multa mobila. O parte din haine se pot depozita intr-un dressing pe hol, iar o parte intr-un corp tip comoda care va ocupa mult mai putin spatiu decat un dulap. Sertarele de sub pat pot prelua si ele o parte din lucrurile adolescentului.

Alege nuante neutre pentru mobilier si accesoriile decorative (precum covorul si draperiile) daca adolescentul tau iubeste sa-si personalizeze peretii cu postere, afise sau fotografii. O alta optiune la indemana este fototapetul al carui model il puteti alege impreuna. Si varianta cu perete vopsit cu vopsea de tabla scolara ii ofera copilului tau posibilitatea de a-si exprima creativitatea.

Textile vesele, colorate, cu imprimeuri si motive geometrice vor anima intreaga amenajare. Cu siguranta, si aici copilul tau isi va pune amprenta, asa ca nu ezita sa-l implici si pe el in tot acest proces de decorare si tine cont mereu de pasiunile lui.

Articolul original pe: www.povesteacasei.ro